Președintele Klaus Iohannis, la recepția ambasadei SUA: Românii au dat un vot covârșitor în sprijinul statului de drept

Președintele Klaus Iohannis, la recepția ambasadei SUA: Românii au dat un vot covârșitor în sprijinul statului de drept
Publicat: 04/07/2019, 19:58

„Recent, cu ocazia alegerilor europene și a referendumului privind justiția pe care l-am convocat pe 26 mai, românii au dat un vot covârșitor pro-european și în sprijinul consolidării statului de drept, respingând fără echivoc populismul și discursul anti-european și anti-justiție. Cetățenii României au arătat, o dată în plus, că avem o societate matură și că își doresc o țară puternică și sănătoasă, cu un sistem de justiție curat și independent, în deplină consonanță cu statutul de partener strategic al Statelor Unite și de stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, a afirmat Klaus Iohannis, în discursul susținut la ambasada SUA cu ocazia celebrării Zilei Independenței.

Acesta a adăugat că sprijinul Statelor Unite acordat României, care până acum 30 de ani a fost sub regim totalitarist comunist, a fost crucial.

„Acum 30 de ani, după înlăturarea totalitarismului comunist, România s-a reconectat politic și economic la familia occidentală ca apoi să devină membru al Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene, precum și partener strategic puternic al Statelor Unite. Sprijinul Statelor Unite pentru eliberarea națiunilor captive ale Europei, izolate în spatele Cortinei de Fier, și asistența oferită în vederea reintegrării în comunitatea transatlantică a fost crucial. Domnule Ambasador Klemm, România nu va uita niciodată acest sprijin! Alături de prietenii și partenerii noștri americani și europeni, națiunea română contribuie acum concret și relevant la consolidarea securității și prosperității comunității transatlantice”, a mai spus șeful statului.

Președintele Iohannis a adăugat că România va continua să fie un partener dedicat relației transatlantice, precizând că la consolidarea acestei relații a contribuit și Președinția română a Consiliului UE, încheiată cu succes de țara noastră.

„Prioritatea strategică a României este și va rămâne o relație transatlantică puternică. O cooperare transatlantică solidă este cea mai sigură garanție că vom putea gestiona cu succes provocările viitorului și influența pozitiv dezvoltările pe plan global. Președinția Consiliului Uniunii Europene, încheiată recent cu succes de țara noastră, a reprezentat inclusiv o contribuție la consolidarea unei relații transatlantice bazate pe respect reciproc, promovarea valorilor comune și avansarea intereselor care conectează indisolubil Uniunea Europeană de partenerul său global, Statele Unite ale Americii”, a explicat Iohannis.

Șeful statului a mai declarat că România va fi mereu „un aliat și un prieten de încredere, o voce puternică în favoarea cooperării strânse dintre America și Europa! Vă asigur că țara mea și eu personal păstrăm aceeași determinare pentru aprofundarea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite!”.

La rândul său ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat, joi seară, la recepția de 4 Iulie de la sediul Ambasadei, că angajamentul românilor față de democrație, statul de drept și lupta împotriva corupției, „demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai”, îi inspiră pe americani.

Premierul Viorica Dăncilă, directorul SRI Eduard Hellvig, precum și fostul procuror general Augustin Lazăr și fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi au participat, vineri, la recepția oferită de ambasada SUA la București cu ocazia aniversării Zilei Independenței. Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat și președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, precum și ministrul Sănătății Sorina Pintea și ministrul Educației Ecaterina Andronescu. La recepție au mai venit senatori și deputați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×